Cacofonia este o suprapunere de sunete discordante sau un amestec discordant de sunete. cuvântul „cacofonie” vine din limba greacă: kakos înseamnă „rău, urât” şi phonie, „voce”.

Cacofoniile, denumite şi disonanţe, nu reprezintă greşeli în vorbirea propriu-zisă, dar produc succesiuni neplăcute de sunete sau chiar formarea accidentală de cuvinte dezagreabile sau cu sensuri nepotrivite.

Cacofoniile sunt, aşadar, inestetice şi trebuie să fie evitate de către un vorbitor în public. Acestea intervin, de obicei, în vorbirea liberă, atunci când discursul este improvizat, iar mesajul nu are o ordine a ideilor bine stabilită.

Vorbitorul de performanţă trebuie să pună accentul pe precizie în exprimare pentru a obţine efectul maxim scontat. Cacofonia nu înseamnă doar alăturarea silabelor „ca-ca” sau „ca-că”, ci şi a silabelor formate, spre exemplu, cu sunetul L: petalele lalelelor, generali liberali etc.

► Cum evităm cacofoniile?

Dacă ești pe punctul de face o cacofonie ai câteva variante prin care poți să eviți această situație:

reformulează: „Merge ca calul” poate fi reformulat în „Merge precum un cal”;

caută sinonime pentru unul dintre cuvintele care ar putea compune o cacofonie;

evită adăugarea cuvântului ȘI sau VIRGULĂ. „Eu ca cadru didactic” poate fi reformulat în „Eu în calitate de cadru didactic”. Nu avem de ce să spunem niciodată  „Eu, ca și cadru didactic”.